Aplicația se numește „Who Deleted Me” și poate fi descărcată din Google Play sau din AppStore. Aplicația poate fi folosită de pe laptop sau calculator, sub forma unei extensii pentru browser, potrivit BuzzFeed, citată de ziare.com.
Aplicația le arată și ultima dată când au intrat ultima dată pe rețeaua de socializare persoanele din lista lor de prieteni.
O altă aplicație despre care gândul a scris aici și cu care se poate vedea cine v-a dat „unfriend” este cea numită Unfriend Notify. Aplicația, o extensie pentru Google Chrome și Mozilla Firefox, va afișa o notificare după ce ești șters din lista unui prieten. Extensia a fost testată de gândul în browserul Google Chrome. După ce instalezi extensia, în meniul de ”Friends” de pe Facebook îți va apărea și tabul de ”Lost friends” – prieteni pierduți -, însă acesta nu se actualizează imediat după ce un prieten te șterge din listă. Astfel, e posibil fie ca aplicația să se actualizeze mai greu, fie să nu funcționeze, fiind destinată doar colectării de date cu caracter personal.
În trecut, Facebook a șters o aplicație similară, numită ”Unfriend Finder”, pe motiv că violează termenii și condițiile siteului.